Cu toţii cred că ştim ca 30 ianuarie 2010 reprezintă data limită stabilită de către CEN pentru anularea tuturor standardelor naţionale conflictuale cu eurocodurile de către fiecare ţară membră CEN.      

       Având în vedere Recomandarea Comisiei Europene din 11 decembrie 2003 cu privire la implementarea şi utilizarea eurocodurilor pentru lucrări de construcţii şi produse structurale de construcţii, cu relevanţă în spaţiul economic european: Eurocodurile şi anexele naţionale, aprobate ca standarde naţionale, se utilizează ca documente normative de referinţă în reglementările tehnice în construcţii. Majoritatea ţărilor membre CEN, în perioada 2005-2010 au revizuit fondul naţional de reglementări tehnice în construcţii pentru asigurarea prevederilor Comisiei Europene. În perioada de implementare a eurocodurilor acestea pot fi utilizate dacă tratează aspecte pentru care nu există alte prevederi naţionale.

      Istoricul programului de eurocoduri:

Prin idealizarea, abstractizarea, modelarea structurii reale a construcţiei (structurii de rezistenţă) se obţine schema de calcul a construcţiei sau modelul ei matematic.

Selectarea schemei de calcul în mod esenţial se bazează pe procedee , care se supun greu formalizării cum ar fi experienţa şi intuiţia inginerească. Alegerea schemei de calcul într-o oarecare măsură continuă să rămână o artă inginerească.

În procesul de selectare a schemei de calcul pot fi evidenţiate trei etape principale:idealizarea materialului construcţiilor, idealizarea geometriei elementelor componente şi a îmbinărilor între ele, idealizarea sarcinilor externe şi a modului de aplicarea a acestora.

În mecanica solidelor deformabile, prin urmare şi în mecanica structurilor, proprietăţile materialului sânt caracterizate de reacţiunea lui la solicitările externe. Această reacţiune se prezintă sub forma unei dependenţe funcţionale intre tensiuni si deformaţii sau intre eforturi si deplasări. Relaţia direct proporţională între tensiuni şi deformaţii (legea lui Hooke) este unul din cele mai răspândite modele aplicate la rezolvarea problemelor mecanicii structurilor. Dacă materialul se descrie prin legea lui Hooke pentru structura dată, atunci el se numeşte fizic liniar. Evident că legea lui Hooke este valabilă doar până la un anumit nivel de dezvoltarea a stării de tensiune si deformaţie şi odată cu apariţia deformaţiilor plastice, dependenţele liniare sânt schimbate cu dependenţe mai complicate, fizic neliniare. 

O altă etapă esenţiala la selectarea schemei de calcul constă în idealizarea geometrică a structurii. Construcţiile reale sânt spaţiale (tridimensionale). Dacă se ţine cont de raportul dintre dimensiunile elementelor structurii, atunci pot fi aplicate ipoteze, care permit simplificarea problemei. 

Un grup considerabil de construcţii este alcătuit din structurile spaţiale formate din elemente cu pereţi subţiri, care se numesc placi şi învelişuri. Proprietatea geometrică caracteristică a acestor elemente este că o dimensiune – grosimea – este mult mai mică în raport cu celelalte două dimensiuni. Pentru astfel de construcţii, pe baza unor ipoteze teoretic şi experimental fundamentate, este posibil de redus problema la două dimensiuni, referind toate funcţiile la suprafaţa medie curbilinie pentru învelişuri şi plană pentru plăci. 

O răspândire destul de largă o au construcţiile alcătuite din elemente, care au lungimea mult mai mare decât dimensiunile secţiunii transversale. Aceste elemente se numesc grinzi, bare. Folosind ipoteza secţiunilor plane introdusă în cursul de rezistenţa materialelor, toţi factorii cercetaţi (eforturi, tensiuni, deplasări, deformaţii) pot fi referiţi la axa barei şi problema de calcul se reduce la determinare unor funcţii, care depind de o singură variabilă. Modelul structurii din bare este aplicat la calculul carcaselor de clădiri industriale şi civile, pilonilor reţelelor electrice, unor construcţii de poduri. Prin construcţiile spaţiale cu pereţi subţiri se modelează planşeele, rezervoarele, elementele navelor maritime si aeriene. Bazele construcţiilor, zidurilor de sprijin, construcţiile fundaţiilor sunt considerate corpuri solide deformabile spaţiale. Cel mai întâlnite modele ale